Un vis

A fost un vis?A fost iluzia unei minti incetosate de atata realism?Nu stiu!Insa pot spune ca a fost cel mai fantastic moment din viata mea.Atunci cand l-am vazut pentru prima oara pe el.
M-am trezit de dimineata si la tot ce ma puteam gandi era imaginea frumoasa ce mi se aratase in timpul noptii linistite de iarna.Am aruncat o rpivire fugara afara dar stiam ca nu voi gasi decat orasul ,care in ciuda stratului gros de zapada isi continua linistit viata.”Am vazut azi-noapte un om pe acoperisul de pe blocul vecin!”,i-am spus mamei mele.”Iar ai visuri ciudate?!” raspunde ea numai pe jumatate atenta la vorbele mele.Eu nu visasem,de asta eram sigura.
Visez in fiecare noapte,fantezia si imaginatia ma fac ceea ce sunt…Ningea afara asa cum de mult nu a mai facut-o.Fulgi mari,alib cadeau acoperind in straturi asfaltul rece si monoton.Nici o lumina nu era aprinsa doar ici si colo se zareau beculetele vreunui bradut impodobit pentru Craciun.Si mai eram eu…treaza in miez de noapte cu gandul zburand aiurea pe meleaguri nestiute si nemaintalnite de alti oameni.Eu singura cu lumea mea!Vedeam pe perete umbra ninsorii de afara,domoala si fermecata.Asa ca m-am ridicat sa o privesc mai bine si sa ma bucur de frumusetea ei.Dar nu am vazut zapada…ci o pelerina neagra(sau era alba?) fluturand usor aer.Drept,inalt si impunator se profila pe orizont imaginea unui tanar.Statea pe un acoperis !”Visez?”mi-am frecat uimita si incredula ochii.El a ramas acolo totusi,sfidand frigul iernii si realitatea.A ramas acolo pentru mine caci stiam ca ma priveste.Nu am sa uit niciodata cum am stiu cine este si cum se cheama.Masar,asa ii era numele,era brunet iar in profunzimea ochilor sai te puteai pierde ore intregi.Nu imi amintesc cat am stat la fereastra privindu-l dar intr-un tarziu m-am intors in pat si am adormit.Nu mi s-a mai aratat de atunci dar eu il astept mereu…chiar si acum dupa atatia ani.Va veni,intr-un final va veni la mine.

Scrisoare

Iti scriu o scrisore acum cand amurgul imi pateaza cu razele sale portocalii cearsaful mintii.cand m-am trezit de dimineata se lasase ceata peste ochii mei…asa cum se intampla adesea cand nu esti langa mine.
As vrea sa spun atat de multe,as vrea sa pot schimba acesata foaie simpla rupta din acietul de romana in…in ceva!nici eu nu stiu in ce!as vrea sa stii ce simt si cat de mult te iubesc!da,te iubesc.
E primavera afara,dar nu si in sufletul meu.Ma vestejesc cand nu esti langa mine,cand nu te vad si totul mi se pare meschin sir au in jur.de ce atata frumusete cand eu sufar si plang?De ce te duce viata mai departe si tot mai departe?De ce e timpul crud,trece incetcand sufletele noastre sunt despartite si incredibil de rapid cand esti aici sau sunt acolo?
As vrea sa spun atat de multe si totusi mai putine.Nu am crezut ca poate fi atata de greu sa iti exprimi emotiile,sentimentele,nelinistile si durerile pe-o fila de caiet.Semnele negre acopera din ce in ce mai incet,mai rar si mai putin apasat foaia,care ingalbeneste cu fiecare cuvant.
S-a facut intuneric si eu aprind veioza de pe birou pentru ca vreau sa-ti mai spun ceva inainte sa-mi odihnesc capul pe scrisoarea ta.Asa mi se intampla de multe ori cand iti scriu,adorm acolo unde sunt cu stiloul in mana-mi obosita.Dar nu te supara,dorm atat de bine dup ace ti-am mai inchinat un poem.Dorm bine pentru esti mai aproape,te stiu acolo undeva asteptand ca un baietel mic scrisoarea mea.Nu mai pot scrie.nu mai vad.Am plecat in lumea visului unde ne intalnim prêt de o secunda.O secunda pe zi sa te vad este tot ce am nevoie pentru a mai supravietui o zi fara tine.
Am adormit impovarata de durere dar cand o sa ma scol in lumea ce reinvie,in dimineata rece a primaverii,promit ca o sa-mi scutur roua de pe ochii si o sa fug repede repede spre malul marii(atat de repede ca o sa ma impiedic de piatra lasata de un nazdravan in mijlocul strazii).Si,cu genunchii si coatele julite cum n-au mai fost de mult,am sa pun scrisoarea ta intr-o sticla si am s-o arunc in larg,nu inainte de a-i da o ultima sarutare.Marea o va purta spre inima ta.!